VIOREL TUDORAN – ”Dumnezeu să-l odihnească în pace”

Regretăm stingerea din viață al celui care a fost pentru mulți dintre noi VIOREL TUDORAN – profesor și inspector de matematică – reprezentant marcant al învățământului matematic arădean.

Mulțumim pe această cale familiei îndurerate care a pus la dispoziție rândurile care urmează:

Viorel Gligorie Tudoran s-a născut la 6 ianuarie 1951 în casa părintească de la Sebiș. A avut o copilărie fericită alături de părinții săi Sofia și Gligor, mereu vesel, jucând fotbal în fața casei pe Strada Dornei și rezolvând probleme din Gazeta Matematică. Cânta la acordeon și avea darul de a bine dispune pe toți cei din jur încă de mic. Școala primară, gimnazială și liceul le-a urmat la Sebiș. A fost pasionat de matematică încă din liceu lucrând meticulos din Gazeta Matematică atât ca rezolvitor cât și ca propunător, o pasiune care l-a însoțit pe tot parcursul vieții.

A urmat cursurile Facultății de Matematică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În 1970 a întâlnit-o pe Luci iar impreună au fost cunoscuți ca perechea din Love Story. Luci a fost o soție exemplară care i-a fost alături în orice situație.

A absolvit facultatea în 1974 și a început cariera didactică la Craiova unde și-a  întemeiat și familia. A fost un soț și un cap de familie foarte iubitor, aspru dar drept, care a făcut absolut totul pentru familia sa, cu inima curată, vrând să îi protejeze intotdeauna de tot.

A fost un tată și un bunic exemplar, cu o dragoste nemărginită pentru copiii și nepoții lui. A insuflat o dragoste a matematicii în ambii săi copiii, acestia făcându-l foarte mândru prin realizările lor profesionale driveway din domeniul matematic. Nepotii erau mandria lui și el va trăi acum prin ei.

În 1982 a venit la Arad, activând ca profesor matematica și mai apoi ca director la Liceul „Vasile Goldiș” până în 1995, când a devenit inspector de matematică la Inspectoratul Școlar Județean Arad.

A fost o personalitate exuberanta a vietii aradene si nu numai, inspirand generatii intregi de elevi si profesori de matematica.


A trăit o viață activă până în ultima secundă. A fost chemat de Dumnezeu mult prea repede, dar a plecat împăcat, cu zâmbetul pe buze, fără pic de durere și suferință.